Dominic Fritz | USR Timișoara : Rectificarea bugetului de săptămâna trecută. Bani pentru reabilitarea termică a Grădiniței PP nr. 6 si pentru creșterea siguranței pacienților la Spitalul Municipal – Clinicile Noi

0
262

La rectificarea bugetului de săptămâna trecută, am introdus în lista de investiții două obiective noi, din domenii critice pentru Timișoara: educație și sănătate.

Am pus bani pentru reabilitarea termică a Grădiniței PP nr. 6, de pe str. Țepeș Vodă, din zona Crișan, unde vom moderniza sistemul de încălzire, instalațiile sanitare și cele de iluminat astfel încât să reducem pierderile de căldură și consumul energetic și să creștem confortul celor mici. Întreaga clădire va fi modernizată.

A doua poziție este din domeniul medical și vizează creșterea siguranței pacienților la Spitalul Municipal – Clinicile Noi. Aici, se va moderniza și extinde rețeaua electrică și se montează instalație de detectare și alarmare în caz de incendiu. Sunt investiții absolut necesare pentru siguranța bolnavilor, dar și a personalului medical.

Pentru ambele obiective avem depuse proiecte de finanțare pe fonduri europene. În total, datorită absorbției bune de fonduri UE de anul acesta, am reușit să suplimentăm cu 135 de milioane de lei bugetul de investiții al Timișoarei.

Lasă un răspuns